miercuri, 23 mai 2012

Iubirea-proces de autosugestie

Te iubesc, fiinta intangibila si nepasatoare! Te iubesc la fel cum Cezara il iubea pe Ieronim, iar acest lucru ma mistuie.Iubesc si urasc in acelasi timp sa aud numele tau, sa imi amintesc de tine, sa iti simt mirosul.Eul din mine minte ca totul a trecut. Dar cine stie mai bine ca mine ca te-am iubit si inca te mai iubesc. Doua timpuri atat de diferite legate de un singur cuvant:iubire.
"Din punct de vedere sintactic, iubirea este o fraza interminabila", iar atunci cand te lasi condus de inima,gasesti lumina.Dar daca lumina se transforma in intuneric, daca persoana se transforma in demon, iar iubirea se metamorfozeaza in superficialitate? Mai este oare iubire? Raspunsul potrivit ar fi "nu", dar aceasta negare nu duce decat la simplificarea sau amlificarea sentimentelor, transformand-o intr-un polinom de gradul "n".
Zadarnic neg acum.Sunt o sentimentalista incurabila. Epuizata de aceasta negare, fug intr-o camera plina de carti si bautura.Ma aflu la granita dintre real si ireal,intr-un absolut concentric.
Straina din mine striga si se zbate sa iasa de sub jugul  unei "metafizici vulgare", dar se loveste de ingerul dem onic din tine, care transforma iubirea intr-un labirint a lui Eros.
"Nu! Nu ma voi face comediantul acelui rau care stapaneste lumea.Mi-e mila de tine,de mine,mi-e mila de lumea intreaga!"(Ieronim)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu