Am renuntat.Am renuntat la tot ce simteam pentru tine.De ce?Pentru ca am vazut ca nu meriti nimic,pentru ca m-am saturat sa lupt pentru tine, cand tie nu iti pasa.

Draga mea persoana, de ce ai atata incredere in mine?De unde vine puterea sa crezi ca voi reusi sa devin cineva in viata?Incearca sa imi explici,pentru am nevoie de acesta putere,care sa ma ajute sa trec peste tot ce ma dezamageste si sa las in urma tot ce tine de trecut.Am incercat totul.Chiar si moartea.Am realizat ca imi este teama de ea.Cand s-a intamplat acest lucru?Cand am fost la un pas sa privesc moartea in ochi.Mi-e teama sa mor.Defapt, nu cred ca ma sperie ce va urma, ma sperie despartirea de persoanele care chiar au insemnat ceva pentru mine.
Stiu ca in ultimul timp nu prea am fost eu.Ai inteles ca am nevoie de singuratate si liniste si mi le-ai oferit.Poate si tu esti dezamagita de ceea ce am devenit.Sincer, si eu simt la fel.Imi este rusine ca am renuntat sa mai lupt si m-am abandonat pe mine.Aceasta singuratate,aceasta absenta de la tot ce este normal, m-a ajutat sa imi revin putin.M-am descarcat de tot ce simteam.Am plans, am trantit, am aruncat lucruri, am tipat, apoi am inceput sa zambesc din nou.Simt ca 'eu' am revenit in trupul meu., din care nu vreau sa mai plec .Cel putin nu acum.

Te intrebi de ce scriu aici?Pentru ca pur si simplu sunt prea infantila sa iti pot spune tot ce am de zis in fata.
Vreau sa iti multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine, chiar daca in unele momente imi doream sa ma imbratisezi, dar consideram ca nu mai sunt un copli.Cat greseam.Vreau sa iti cer scuze, pentru toate dezamagirile pe care le-ai indurat din cauza mea.Chiar daca nu ai aratat niciodata, intr-un coltisor din sufletul meu stiam cat suferi.Au fost unele momente cand m-am simtit parasita de tine.Erai prea ocupata sa iti apleci privirea asupra mea.Cand vroiam sa iti povestesc ceva, simteam ca nu erai prezenta, ca mintea iti era in alta parte.Nu stiam ce sunt acelea grijiile.Mai tarziu am inteles.
Iti promit ca intr-o zi vei fi mandra de mine.Dar nu acum.


                                                                                   A ta fiica,
                                                                                          A.M.    
                                                                                 






                                                                                           

Am realizat ca daca nu ai relatii, nu poti ajunge unde ti-ai propus.

Cateodata, mi-e dor de tine.Imi lipsesc glumele tale stupide, la care radeam zeci de minute.Imi lipsesti tu, dar pur si simplu nu pot sa iti spun asta in fata.Nu pot sa iti cer scuze.Sunt prea orgolioasa.Pur si simplu ma blochez si uit ce trebuie sa zic.

Si stii ce e paradoxal?Persoanele de la care asteptam intelegere si iubire, ma privesc ca pe o ratata,repatandu-mi de zeci de ori cat le-am dezamagit.Stiu.M-am dezamagit si pe mine.

Moartea...Hm.Un cuvant la fel de complicat ca si iubirea.
Pot spune ca am murit o perioada de timp.La figurat, desigur.Cu toate ca puteam alege intre un cutit, o franghie sau o plecare, am ales sa dispar, sa ma indepartez temporar de lumea, ce pare ca e  impotriva mea.
Am plecat doar cu o valiza in care mi-am aruncat neglijent niste haine.Am pasit nepasatoare pe peronul garii si m-am asezat pe o banca aproape rupta.Mii de intrebari imi rasuna in minte:cum va fi cand ma voi intoarce?O sa scap de cosmaruri?O sa reusesc sa regasesc vechea 'eu'?.Nimeni nu imi poate raspunde,acest lucru innebunindu-ma si provocandu-mi un oftat, pe care am reusit sa il inabusi fortat.La fel am procedat cu toate sentimentele mele.
Realizez ca nici tigarile si bautura nu ma prea ajuta in aceste momente.Reusesc sa inchid ochii.In cateva luni fac 16 ani.Am trait 16 ani plini de dezamagire si durere.Un adevarat peisaj ireal si morbid, din care lipsea un lucru,care ma putea face sa uit toate aceste ganduri obscure.Speranta.Speranta ca ma vei iubi,speranta ca nu voi mai dezamagi pe nimeni, speranta ca viata poate fi frumoasa.Incerc sa imi imaginez cum ar reactiona oamenii daca nu m-ar mai gasi.Stiu ca suna sadic, dar o sa fiu acolo cu un mic suras diabolic, vazandu-i cum se chinuie sa dezlege o enigma mult prea complicata pentru inteligenta lor.O singura persoana imi poate intelege gestul.
Ma trezeste la realitate trenul, ce tocmai a sosit.Ma grabesc sa imi iau valiza si sa urc, gandindu-ma ca as putea cu totul doar facand un pas gresit pe calea ferata.Doar nu o sa fie singurul pas gresit facut de mine.Ma razgandesc si urc.Imi ocup un loc si imi amintesc ca am plecat lasand in urma mea doar o bucata de hartie, lipita de frigider, unde am scris cateva cuvinte: 'adio pentru o perioada de timp.O sa ma intorc cand voi fi pregatita'.Am iesit din casa fara sa ma uit in urma mea.Nu vroiam sa plang si sa dramatizez totul.LA urma urmei ma voi reintoarec.Sau poate nu?Asta nu prea stiu.Tot ce stiu acum e ca am nevoie sa fiu singura, sa ma regasesc.Momentan.

Ai observat vreodata cata nevoie am de tine, de imbratisarea ta,de parfumul tau?