Moartea...Hm.Un cuvant la fel de complicat ca si iubirea.
Pot spune ca am murit o perioada de timp.La figurat, desigur.Cu toate ca puteam alege intre un cutit, o franghie sau o plecare, am ales sa dispar, sa ma indepartez temporar de lumea, ce pare ca e impotriva mea.
Am plecat doar cu o valiza in care mi-am aruncat neglijent niste haine.Am pasit nepasatoare pe peronul garii si m-am asezat pe o banca aproape rupta.Mii de intrebari imi rasuna in minte:cum va fi cand ma voi intoarce?O sa scap de cosmaruri?O sa reusesc sa regasesc vechea 'eu'?.Nimeni nu imi poate raspunde,acest lucru innebunindu-ma si provocandu-mi un oftat, pe care am reusit sa il inabusi fortat.La fel am procedat cu toate sentimentele mele.
Realizez ca nici tigarile si bautura nu ma prea ajuta in aceste momente.Reusesc sa inchid ochii.In cateva luni fac 16 ani.Am trait 16 ani plini de dezamagire si durere.Un adevarat peisaj ireal si morbid, din care lipsea un lucru,care ma putea face sa uit toate aceste ganduri obscure.Speranta.Speranta ca ma vei iubi,speranta ca nu voi mai dezamagi pe nimeni, speranta ca viata poate fi frumoasa.Incerc sa imi imaginez cum ar reactiona oamenii daca nu m-ar mai gasi.Stiu ca suna sadic, dar o sa fiu acolo cu un mic suras diabolic, vazandu-i cum se chinuie sa dezlege o enigma mult prea complicata pentru inteligenta lor.O singura persoana imi poate intelege gestul.
Ma trezeste la realitate trenul, ce tocmai a sosit.Ma grabesc sa imi iau valiza si sa urc, gandindu-ma ca as putea cu totul doar facand un pas gresit pe calea ferata.Doar nu o sa fie singurul pas gresit facut de mine.Ma razgandesc si urc.Imi ocup un loc si imi amintesc ca am plecat lasand in urma mea doar o bucata de hartie, lipita de frigider, unde am scris cateva cuvinte: 'adio pentru o perioada de timp.O sa ma intorc cand voi fi pregatita'.Am iesit din casa fara sa ma uit in urma mea.Nu vroiam sa plang si sa dramatizez totul.LA urma urmei ma voi reintoarec.Sau poate nu?Asta nu prea stiu.Tot ce stiu acum e ca am nevoie sa fiu singura, sa ma regasesc.Momentan.
Pot spune ca am murit o perioada de timp.La figurat, desigur.Cu toate ca puteam alege intre un cutit, o franghie sau o plecare, am ales sa dispar, sa ma indepartez temporar de lumea, ce pare ca e impotriva mea.
Am plecat doar cu o valiza in care mi-am aruncat neglijent niste haine.Am pasit nepasatoare pe peronul garii si m-am asezat pe o banca aproape rupta.Mii de intrebari imi rasuna in minte:cum va fi cand ma voi intoarce?O sa scap de cosmaruri?O sa reusesc sa regasesc vechea 'eu'?.Nimeni nu imi poate raspunde,acest lucru innebunindu-ma si provocandu-mi un oftat, pe care am reusit sa il inabusi fortat.La fel am procedat cu toate sentimentele mele.
Realizez ca nici tigarile si bautura nu ma prea ajuta in aceste momente.Reusesc sa inchid ochii.In cateva luni fac 16 ani.Am trait 16 ani plini de dezamagire si durere.Un adevarat peisaj ireal si morbid, din care lipsea un lucru,care ma putea face sa uit toate aceste ganduri obscure.Speranta.Speranta ca ma vei iubi,speranta ca nu voi mai dezamagi pe nimeni, speranta ca viata poate fi frumoasa.Incerc sa imi imaginez cum ar reactiona oamenii daca nu m-ar mai gasi.Stiu ca suna sadic, dar o sa fiu acolo cu un mic suras diabolic, vazandu-i cum se chinuie sa dezlege o enigma mult prea complicata pentru inteligenta lor.O singura persoana imi poate intelege gestul.
Ma trezeste la realitate trenul, ce tocmai a sosit.Ma grabesc sa imi iau valiza si sa urc, gandindu-ma ca as putea cu totul doar facand un pas gresit pe calea ferata.Doar nu o sa fie singurul pas gresit facut de mine.Ma razgandesc si urc.Imi ocup un loc si imi amintesc ca am plecat lasand in urma mea doar o bucata de hartie, lipita de frigider, unde am scris cateva cuvinte: 'adio pentru o perioada de timp.O sa ma intorc cand voi fi pregatita'.Am iesit din casa fara sa ma uit in urma mea.Nu vroiam sa plang si sa dramatizez totul.LA urma urmei ma voi reintoarec.Sau poate nu?Asta nu prea stiu.Tot ce stiu acum e ca am nevoie sa fiu singura, sa ma regasesc.Momentan.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu