Nu caut iubirea in locuri imposibile. Vreau doar sa gasesc perfectiunea, pentru ca numai cu un baiat perfect langa mine pot sa imi ascund defectiunea proprie.

Asemeni unei psihopate in propria nebunie, incerc sa imi asez pe zeci de pagini, miile de ganduri ce se plimba nestingherite printr-un creier aflat in stare de dementa.Nu caut un fel de albi,care sa imi demonstreze nevinovatia.Defapt pledez vinovata pentru o viata mizata pe puterea scrisului.Nu incerc sa iti influentez sufletul, strainule.In definitiv sunt doar o scriitoare ambulanta, care scrie lucruri anoste si absurde."Totul are un inceput care da tonul.Chiar si in nebunie"(M.C.). Incerc prin fortele scrisului sa imi apar farama de egoism ce zace in mine.
Stiu ca rare imi sunt momentele de luciditate, dar atunci incep sa scriu lucruri fara speranta, incerc sa ma autodepasesc.Am momente de dementa chiar si in timpul somnului.Visez o batrana, tintuita intr-un pat de spital de boli mintale, singura.Atunci ma trezesc speriata, realizand ca traiesc o drama fictionara, la granita dintre speranta si dezamagire.
Odata cu trecerea timpului, prefer sa imi petrec timpul priviind spre nicaieri, cufundata intr-o stare de meditatie.Realizez ca in fiecare lucrare scrisa am incercat sa inteleg sufletul omului, nereusind insa sa ma inteleg pe mine insami.Dupa zeci de minute de analiza analitica asupra vietii, ma reintorc la birouul, unde pot privi moartea in ochi, prin intermediul scrisului."Un infinit de infinituri" de ganduri imi stau in puterea degetelor.Stiu ca atunci cand ma voi opri din scris va fi lovitura mea de gratie.La sfarsitul sfarsitului, toate lucrarile mele, puse cap la cap vor fi asemeni unei demonstratii matematice, care in aparenta pare imposibila.Chiar daca nu voi invia din cenusa, ca o pasare Pheonix, foile scrise in noptiile nedormite ma vor mentine nemuritoare.Sau poate toata munca mea va fi ignorata, si doar moartea in pauza de masa isi va face timp sa-mi citeasca aberatiile.

Am vrut sa ma opresc din scris, sa parasesc arcanele literaturii si sa arunc zecile de foi scrise inutil.M-am indreptat de "n" ori spre sertarul biroului, unde obisnuiam sa-mi tin scrierile.Scoteam cu teama foile si le rasfoiam, recitindu-le.Erau mii de randuri scrise de un creier aflat in stare de schizofrenie.Sau poate nu?De fiecare data incercam sa caut un alibi, care sa imi motiveze absenta indelungata de la scris.Cu timpul am renuntat sa caut scuze, iar astazi vin in fata ta, strainule, si pledez vinovata, lasand mintea ta sa ma judece.Sentinta primita imi aduce un zambet pe fata.Sunt condamnata sa imi petrec toata viata intre un stilou si niste foi, scriind.In definitiv, toata viata mea a fost pariata pe literatura.

Nu am crezut si nu vreau nici tu sa crezi ca sunt vreo amoreza contemporana.Cum nici tu nu ai cum sa fi un personaj din povestile lui Eliade.Tu esti doar personajul principal din viata mea, in timp ce eu sunt nimic.Tu esti totul.Esti dar si blestem, iubire si ura.Esti cel care imi da acea inspiratie perfida, de care am nevoie ca sa supravietuiesc.

Stiu ca nu pot sa iti promit iubirea eterna si nici sa iti ofer zile dulci imbatate in pasiuni demente.Iti promit doar sa te iubesc mai mult decat orice baiat din viata mea.Iar mai presus de toate iti promit sa fiu a ta.

Am renuntat.Am renuntat la tot ce simteam pentru tine.De ce?Pentru ca am vazut ca nu meriti nimic,pentru ca m-am saturat sa lupt pentru tine, cand tie nu iti pasa.

Draga mea persoana, de ce ai atata incredere in mine?De unde vine puterea sa crezi ca voi reusi sa devin cineva in viata?Incearca sa imi explici,pentru am nevoie de acesta putere,care sa ma ajute sa trec peste tot ce ma dezamageste si sa las in urma tot ce tine de trecut.Am incercat totul.Chiar si moartea.Am realizat ca imi este teama de ea.Cand s-a intamplat acest lucru?Cand am fost la un pas sa privesc moartea in ochi.Mi-e teama sa mor.Defapt, nu cred ca ma sperie ce va urma, ma sperie despartirea de persoanele care chiar au insemnat ceva pentru mine.
Stiu ca in ultimul timp nu prea am fost eu.Ai inteles ca am nevoie de singuratate si liniste si mi le-ai oferit.Poate si tu esti dezamagita de ceea ce am devenit.Sincer, si eu simt la fel.Imi este rusine ca am renuntat sa mai lupt si m-am abandonat pe mine.Aceasta singuratate,aceasta absenta de la tot ce este normal, m-a ajutat sa imi revin putin.M-am descarcat de tot ce simteam.Am plans, am trantit, am aruncat lucruri, am tipat, apoi am inceput sa zambesc din nou.Simt ca 'eu' am revenit in trupul meu., din care nu vreau sa mai plec .Cel putin nu acum.

Te intrebi de ce scriu aici?Pentru ca pur si simplu sunt prea infantila sa iti pot spune tot ce am de zis in fata.
Vreau sa iti multumesc pentru tot ce ai facut pentru mine, chiar daca in unele momente imi doream sa ma imbratisezi, dar consideram ca nu mai sunt un copli.Cat greseam.Vreau sa iti cer scuze, pentru toate dezamagirile pe care le-ai indurat din cauza mea.Chiar daca nu ai aratat niciodata, intr-un coltisor din sufletul meu stiam cat suferi.Au fost unele momente cand m-am simtit parasita de tine.Erai prea ocupata sa iti apleci privirea asupra mea.Cand vroiam sa iti povestesc ceva, simteam ca nu erai prezenta, ca mintea iti era in alta parte.Nu stiam ce sunt acelea grijiile.Mai tarziu am inteles.
Iti promit ca intr-o zi vei fi mandra de mine.Dar nu acum.


                                                                                   A ta fiica,
                                                                                          A.M.    
                                                                                 






                                                                                           

Am realizat ca daca nu ai relatii, nu poti ajunge unde ti-ai propus.

Cateodata, mi-e dor de tine.Imi lipsesc glumele tale stupide, la care radeam zeci de minute.Imi lipsesti tu, dar pur si simplu nu pot sa iti spun asta in fata.Nu pot sa iti cer scuze.Sunt prea orgolioasa.Pur si simplu ma blochez si uit ce trebuie sa zic.

Si stii ce e paradoxal?Persoanele de la care asteptam intelegere si iubire, ma privesc ca pe o ratata,repatandu-mi de zeci de ori cat le-am dezamagit.Stiu.M-am dezamagit si pe mine.

Moartea...Hm.Un cuvant la fel de complicat ca si iubirea.
Pot spune ca am murit o perioada de timp.La figurat, desigur.Cu toate ca puteam alege intre un cutit, o franghie sau o plecare, am ales sa dispar, sa ma indepartez temporar de lumea, ce pare ca e  impotriva mea.
Am plecat doar cu o valiza in care mi-am aruncat neglijent niste haine.Am pasit nepasatoare pe peronul garii si m-am asezat pe o banca aproape rupta.Mii de intrebari imi rasuna in minte:cum va fi cand ma voi intoarce?O sa scap de cosmaruri?O sa reusesc sa regasesc vechea 'eu'?.Nimeni nu imi poate raspunde,acest lucru innebunindu-ma si provocandu-mi un oftat, pe care am reusit sa il inabusi fortat.La fel am procedat cu toate sentimentele mele.
Realizez ca nici tigarile si bautura nu ma prea ajuta in aceste momente.Reusesc sa inchid ochii.In cateva luni fac 16 ani.Am trait 16 ani plini de dezamagire si durere.Un adevarat peisaj ireal si morbid, din care lipsea un lucru,care ma putea face sa uit toate aceste ganduri obscure.Speranta.Speranta ca ma vei iubi,speranta ca nu voi mai dezamagi pe nimeni, speranta ca viata poate fi frumoasa.Incerc sa imi imaginez cum ar reactiona oamenii daca nu m-ar mai gasi.Stiu ca suna sadic, dar o sa fiu acolo cu un mic suras diabolic, vazandu-i cum se chinuie sa dezlege o enigma mult prea complicata pentru inteligenta lor.O singura persoana imi poate intelege gestul.
Ma trezeste la realitate trenul, ce tocmai a sosit.Ma grabesc sa imi iau valiza si sa urc, gandindu-ma ca as putea cu totul doar facand un pas gresit pe calea ferata.Doar nu o sa fie singurul pas gresit facut de mine.Ma razgandesc si urc.Imi ocup un loc si imi amintesc ca am plecat lasand in urma mea doar o bucata de hartie, lipita de frigider, unde am scris cateva cuvinte: 'adio pentru o perioada de timp.O sa ma intorc cand voi fi pregatita'.Am iesit din casa fara sa ma uit in urma mea.Nu vroiam sa plang si sa dramatizez totul.LA urma urmei ma voi reintoarec.Sau poate nu?Asta nu prea stiu.Tot ce stiu acum e ca am nevoie sa fiu singura, sa ma regasesc.Momentan.

Ai observat vreodata cata nevoie am de tine, de imbratisarea ta,de parfumul tau?

Ma urasc. Am dezamagit persoanele care aveau incredere in mine, m-am dezamagit pe mine. Poate tot incerc sa fac e sa dovedesc ca nu merit prietenia voastra, ca sunt o ratata.

Cateodata, raman perplexa la auzul aberatiilor spuse de anumite persoane.Oare e chiar asa greu sa te duci, sa iti cumperi o carte, sa citesti si sa inveti sa vorbesti?Ma indoiesc,doar ca in zilele in care traim preferam sa uitam ca fericrea se naste din carti, la fel si inteligenta.

M-ai dezamagit!

Si am realizat ca iubirea, scuzele si eu nu mergem in aceasi propozitie...

Daca ai afla ca azi e ultima ta zi pe Pamant cum ai reactiona? Ti-ai pierde timpul cerandu-ti scuze persoanelor care nu merita,sau ai evada pentru ultima data, furand masina parintiilor tai si plecand departe, in timp ce muzica iti da sentimentul de putere?Mai bine o ultima zi cu persoana care ma face sa zambesc, chiar daca nu vrea,decat cateva ore de chin in preajma unor persoane, pur si simplu, dezagreabile.
Gandeste-te bie!Maine ar putea fi prea tarziu...

Vrei sa te omori?Simplu1Ia o carte de matematica si incepe sa rezolvi exercitiile, menite sa iti faca viata mai complicata decat este.O sa ajungi sa vorbesti singura,intrebandu-te la ce iti trebuie tie atatea stupiditati, urmand sa incepi sa te dai cu capul de pereti,la propriu.

Nu prea stiu cu ce sa incep.Am atatea cuvinte in minte, dar,care par lipsite de rost.Asa cum ma simt si eu, fara glumele noastre,fara jocurile considerate de altii stupide.Fara tine.Imi lipsesti, iar acest lucru ma face sa devin irascibila, sa ma inchid in mine.Singuri mei prieteni in acest moment  sunt mancarea si peretii,care ma asculta cand vorbesc de nebuna.Da, stiu, patetic. O sa innebunesc,daca nu am facut-o deja.

Straina din mine nu am mai rezistat si a inceput sa tipe, strigandu-ma sa uit orice forma de iubire. Am realizat ca nu fac parte dintr-o poveste romantica de ale lui Nicholas Sparks. E doar viata reala.Aici orice poveste de iubire are un final trist.

Ne nastem, traim, realizam ce ne-am propus, dar pana la urma murim.De ce sa nu incheiem ceva sortit esecului inainte sa devenim depresivi?Noi nu avem curaj, dar pentru asta exista criminalii.Sau sinugigasii.Ei nu trebuie judecati, doar intelesi.Viata in sine e o cauza pierduta, un caz ce nu poate fi rezolvat nici chiar de cei mai priceputi judecatori.Ea este criminalul ce nu va ajunge niciodata dupa gratii,chiar daca din cauza ei mor oameni nevionavati.

Please remember!

Am murit!

Astazi am murit.Totul are un final,la fel si viata.Condamnarea s-a desfasurat intr-o camera,lipsita de ochii oamenilor,pe acordurile unui pian.Judecatorul a fost ceasul,care anunta sfarsitul povestii.Pendula, care se misca nerabdatoare sa indeplineasca sarcina primita, era calaul.Am fost dusa la locul executiei de ritmul muzicii, singura placere nevinovata.Am mai privit odata ceasul, parca implorandu-l sa imi lase minutele ce trebuie traite.Ca un adevarat diplomat, acesta nici nu m-a privit, doar a facut semn pendulei sa se apropie.Aceasta, asemeni unui criminal cu zambetul pe buze, a inceput sa scoata diferite sunete, provocandu-mi mici fiori.De frica.Am inceput sa implor timpul sa ma crute, tipand ca o nebuna ce tocmai i-au fost luate calmantele.Da, asta sunt!O nebuna, ce vrea sa isi traiasca viata!Ceasul a dat semne de iertare, dar pendula s-a repezit la gatul meu, ca un papion, sufocandu-ma.S-a sfarsit.Orele trec neinsemnate.Am murit.Timpul m-a ucis,cum face cu fiecare fiinta.

Pentru ca vreau, dar nu pot!

Scrisoare catre persona mea.

Draga mea,
M-am gandit sa iti scriu inainte de ...despartirea care se apropie.Vreau sa stii ca o sa-mi lipseasca crizele tale de isterie,atunci cand te enervam si ma expediai, cuvintele codate pe care doar noi le intelegeam, sau momentele cand ne uitam una la alta si radeam fara motiv.Imi vor lipsi ochii tai caprui,care ascundeau de fiecare data cate o mica enigma,bratele tale, care ma cuprindeau cand spuneam ca am nevoie de o imbratisare.O sa-mi lipsesti tu!Am vrut sa plec, sa evadez din lumea asta,dar ceva m-a strigat,oprindu-ma.Tu erai!Multumesc!Stiu ca pentru altii pare banal acest "multumesc",dar pentru noi e totul.
Deja devin sentimentalista si stiu ca nu iti place sa ma vezi plangand,asa ca o sa inchei.Sper sa fii fericita,iar daca vreodata vei avea probleme,stii unde ma gasesti.Nu iti promit ca ciudata din mine te va face sa treci peste ele,dar o sa ti le impartasesc.Si stii de ce?Pentru ca tu esti persoana mea!
                                                                                          A.M.

Aminteste-ti!De fiecare data cand voi trece pe langa tine si voi zambi sa stii ca in spatele zambetului inocent si fals se afla un bagaj intreg de lacrimi.Si nu din cauza Ta!

Just a dream!

Da!Eram impreuna intr-o camera de hotel.Imi zambeai, ceea ce ma facea sa tremur.Ai simtit asta si ai venit sa ma imbratisezi.Ma simteam protejata ca intr-un prezervativ.Ai inceput sa razi la auzul acestor vorbe.Aveai un zambet inocent, in ciuda infatisarii tale de baiat rau.Toti se inselasara.Nu erai un ciudat,doar erai putin diferit de ei.Simteam lacrimile curgandu-mi pe obraji si nu intelegeam de ce.Ai inceput sa te indepartezi,zambindu-mi melancolic.O lumina alba ma invaluie si ma trezesc in patul din camera mea.Fusese un vis.Doar un vis.

Si cateodata simti ca ai nevoie de o imbratisare, dar realizezi ca persoana care doresti sa te ia in brate si sa iti promita ca totul va fi bine, lipseste.

"Once, there was a little girl who was playing in the park when she found a picture in a bush. In the picture there was a boy of her age. She fell in love with the boy, but she didn't realise it since she was only a kid. She treasured the picture and she searched the boy for years, but she didn't find him. She kept the picture in her wallet. She didn't find her first love, but, many years later she married a man who loved her dearly and the feeling was mutual. One day, her husband opened her wallet and found the picture. He asked her who was the boy. She aswered:
'My first love.'
He smiled and said:
'I lost this picture when I was 9.' "

 

Ador cand pot povesti unui baiat ce simt pentru alt baiat.Stiu ca orice ar fi el nu le va spune tuturor sau nu se va da la acel baiat.

Dexul numeste sexul ca fiind "totalitate a particularităților genetice și morfofiziologice care diferențiază organismele vii în două categorii în vederea reproducerii".Eu il numesc momentul cand lasam orgoliul deoparte si dam frau liber pasiunii,devenind niste romantici incurabili.

Nu te-ai saturat sa fii personajul principal din cartea vietii mele?Pentru ca eu sunt satula sa fac parte din recuzita.Nu sunt doar un personaj episodic.Sunt cea care a scris cartea.E viata mea.Asa ca gaseste mai repede finalul, sau ai putea pur si simplu sa scrii si tu o carte, iar eu sa fiu personajul central!

Intr-o zi o sa imi petrec vacanta alaturi de tine, la Paris. O sa te imbratisez sub Turnul Eiffel, o sa te sarut sub Arcul de Triumf, si o sa iti spun cat de mult te iubesc pe Champs Elysees. O sa iti spun in fiecare clipa cat de mult imi place parfumul tau si cat ador sa iti simt respiratia rece trecandu-mi pe langa obraz.Intr-o zi...Pana atunci mai e muult!

Daca ar fi dupa mine,pe toti care m-ati ranit v-as incuia intr-o camera plina de dezamagire si durere.Sa simtiti macar un sfert din ce am simtit eu cand m-ati tratat ca pe un nimic.Stiu.Suna sadic si ireal.

Timpule, ia tot ce vrei numai adu-mi persoanele pe care mi le-ai luat.

De azi incep o noua viata!Si ghici ce?TU nu te afli in ea.
De azi vreau sa descoper acea placere pe care numai iubirea ti-o poate da. Acea placere pe care o sa o fac sa se nasca din alcool si muzica. Vreau sa beau sa uit de lumea asta infecta si plina de entitati minuscule.Sa ma metamorfozez intr-o fiinta intangibila, care o sa sfarsesca intr-un spital de boli mintale.Vreau sa se faca intuneric,acel intuneric care apare inainte de moarte,acea frica,care vreau sa imi cuprinda trupul, sa ma fac sa tremur, sa simt durerea.Vreau sa mor,iar in secunda doi sa revin la viata.Cum va fi viata ta fara mine?O sa ai mustrari de constiinta, o sa regreti superficialitatea ta vulgara si perfida?Stai linistit, dragule, nu o sa iti dau satisfactia sa crezi ca ai invins.

Si totusi as putea sa iti zic 'n' declaratii de iubire, dar ce rost mai au daca nu te iubesc. Nu, nu ai dreptul sa ma ranesti.Nimeni nu are. Poate acum pentru tine sunt un nimeni, maine pot sa fiu universul tau....

Azi vreau sa uit de tot. De mine, de tine, de acest tot care ma sufoca si ma omoara. Si nu, moartea nu te scapa de probleme, doar te face sa pari lasa in fata unor responsabilitati menite sa te faca mai puternica. Nu, nu o sa incerc sa ma sinucid cand stiu ca am dat gres odata . Nu sunt atat de proasta sa ma omor din cauza unui nenorocit.Da stiu ca acest cuvant iti raneste orgoliul masculin dar oricate cuvinte jignitoare ti-as adresa esti totusi nenorocitul pe care il iubesc.

Ai spus ca iti pare rau. Dar oare pot face sex cu scuzele tale?

Moartea este doar un pretext ca sa fugi de responsablilitati.

Iubirea-proces de autosugestie

Te iubesc, fiinta intangibila si nepasatoare! Te iubesc la fel cum Cezara il iubea pe Ieronim, iar acest lucru ma mistuie.Iubesc si urasc in acelasi timp sa aud numele tau, sa imi amintesc de tine, sa iti simt mirosul.Eul din mine minte ca totul a trecut. Dar cine stie mai bine ca mine ca te-am iubit si inca te mai iubesc. Doua timpuri atat de diferite legate de un singur cuvant:iubire.
"Din punct de vedere sintactic, iubirea este o fraza interminabila", iar atunci cand te lasi condus de inima,gasesti lumina.Dar daca lumina se transforma in intuneric, daca persoana se transforma in demon, iar iubirea se metamorfozeaza in superficialitate? Mai este oare iubire? Raspunsul potrivit ar fi "nu", dar aceasta negare nu duce decat la simplificarea sau amlificarea sentimentelor, transformand-o intr-un polinom de gradul "n".
Zadarnic neg acum.Sunt o sentimentalista incurabila. Epuizata de aceasta negare, fug intr-o camera plina de carti si bautura.Ma aflu la granita dintre real si ireal,intr-un absolut concentric.
Straina din mine striga si se zbate sa iasa de sub jugul  unei "metafizici vulgare", dar se loveste de ingerul dem onic din tine, care transforma iubirea intr-un labirint a lui Eros.
"Nu! Nu ma voi face comediantul acelui rau care stapaneste lumea.Mi-e mila de tine,de mine,mi-e mila de lumea intreaga!"(Ieronim)

Treziti-va, ca nu sunteti diferiti de noi!Degeaba citati din Socrate, cand nu intelegeti adevaratul sens al cuvintelor."Educaţia nu este doar un mijloc de a-ţi câştiga existenţa sau un instrument pentru a face avere. Educaţia este iniţierea în viaţa spiritului, pregătirea sufletului uman în căutarea adevărului şi a virtuţii".Acest lucru,insa multi profesori il uita.De unde dracu ideea ca bataia e rupta din rai?E democratie, frate!Nu ai dreptul sa dai in copilul tau,si tu vii si iti lovesti proprii elevi?Atunci du-te, fa-ti un control la "mansarda" si apoi fa-te boxer,daca simti ca a lovi pe cineva e un act care te face mandra.Si daca tot vorbim de drepturile copilului,scrie aici negru pe alb ca nu ai voie sa lovesti un copil?"Copilul are dreptul de a fi protejat împotriva oricăror forme de violentă, neglijentă, abuz sau rele-tratamente".Scrie!Pai si atunci cum poti explica in toata lumea profesorii se cred superiorii,cand defapt ii despart de elevii doar un stilou.Pentru ei stiloul acela e sceptrul suprem, cu care cred ca pot face orice.Va inselati,stimati profesori.Unii!Pentru ca altii merita tot respectul din lume. Si uite cum,intr-o lume plina de drepuri, ajungi sa fi lovit de propriul tau profesor,caruia i-ai arata tot respectul cuvenit.

Fiecare fata are un Charles Bass,pe care il

va iubi mereu si care va avea un loc special in inima ei.

Voi..

Totul se duce dracu,incepand de la viata si terminand cu tara.Suntem mici ca sa putem schimba ceva,dar nu suntem orbi.Putem observa cum copiii ajung sa isi vanda parintii pentru droguri,mamele ajung curve ca sa isi poata ingriji pruncul,fete de 13-14 ani ajung sa suga pula la colt de strada,doar ca sa nu moara de foame.Oamenii cu carte ajung sa caute in tomberoane si sa doarma in canale,in timp ce oamenii care trebuie sa asigure siguranta si comfort,se scalda in lux.Batranii ajung sa moara dupa ce au facut mii de drumuri, doar pentru cateva pastile ce nu pot fi gasite in spitalele de rahat din tara.Si ne mai laudam ca suntem europeni!Pe dracu!Nu suntem nici animale,daca fratele ajunge sa isi omoare familia pentru bani.Vrei sa schimbi ceva?Esti liber sa incerci, dar vei vedea ca te vei intoarce,in cel mai bun caz, cu coada intre picioare.De ce?!Simplu:inveti tone de carti, epatezi prin inteligenta, dar vine un idiot, care nici macar nu stie cine a fost Cioran,sau Eminescu, si cu pile iti fura telul pentru care ai muncit atat.Ajungi sa vrei sa renunti la viata, ramai fara prieteni,datorita orgoliului tau neinfrant, te refugiezi in bautura si tigari si zici;"imi bag pula in ea de viata!".Apoi cineva iti intinde o mana, dar nestiind ca mai tarziu te va musca, accepti sa fii ajutat.Ajungi sa iti vezi visul implinit, pentru care ai muncit atatia ani, dar mana care te-a ajutat, isi cere dreptul.Si atunci pierzi tot,iar singura scapare este moartea.Nu mai ai timp sa te gandesti la ai tai, care vor suferii.Le scri in graba un bilet , cerandu-le scuze.
Asa se duce toata populatia tarii.Dar voi puteti schimba ceva!Incepeti de azi1Fiti mai buni,si lasati dracu moartea, ca nu ajuta cu nimic.VOI sunteti viitorul!

Cateodata, imi doresc ca dragostea sa fie ca o problema la matematica,sa pot sa ii gasesc mereu rezolvarea.

Viata este ca o banda rulanta...Pleci de undeva si ajungi nicaieri..

P.s.: Nicăieri e totul.(completare adusa de Ana).

Draga Mos Craciun

Anul acesta vreau viata pe care nu am avut-o niciodata.Vreau sa traiesc intr-o lume creata de mine,unde nu exista durere,dezamagire sau tristete.
Adu-mi copilaria pe care am pierdut-o,oamenii dragi mie care au disparut,viata care a trecut pe langa mine ca si cand as fi intors o fila de carte.As mai vrea sa faci ceva:sa arati oamenilor ce insemna cu adevarat Craciunul.Sa arati ca el nu costa in cadouri,ci iubirea daruita din inima.
Macar acum in prag de sarbatori am putea sa ne aplecam privirea spre cei care nu pot petrece un Craciun in familie.

Mi-e dor de tine

Unde esti?Ce esti?Cu cine esti?Ti-e dor de mine?Pentru ca eu nu mai rezist fara tine.Mi-e dor de imbratisarea ta,mi-e dor de privirea calda pe care o vedeam acum 14 ani.Cateodata uit ca lacrimile nu te aduc inapoi,ca ai plecat fara sa te uiti inapoi,fara sa imi acorzi o sansa.Cu toate ca mi-e dor de tine,nu te pot ierta pentru greseala facuta.Mi-a lasat fara sa gandesti ca sunt un copil care inca nu intelegea ce se intampla in jur.Nu intelegea de ce ceilalti copii se plimba cu doi parinti alaturi.Si pentru gresala pe care sunt singura ca o regreti,eu te urasc.Cu toate acestea iti si multumesc daca erai alaturi de mine ajungeam un copil rasfatat.Asa sunt doar un copil la exterior,interiorul meu ramanad inca o enigma pentru oricine nu ma cunoaste.

Te iubesc!

Nu,tu nu esti perfect.Dar aspiri spre perfectiune si acesta e lucru pentru care TE IUBESC.

Create a playlist at MixPod.com

Cel mai frumos cadou

Este 04.03.2011.Ziua cand ea implineste 14 ani.Dimineata, de cum se trezise,mama ei pusese pe noptiera un plic,ce continea 200 de lei.La vedera plicului fusese entuziasmata,dar cum zarise banii, zambetul ii pieri de pe fata, iar o lacrima se scurse pe obrazul ei gingas.Ar fi vrut altceva in afara de bani.Ar fi vrut ca mama ei sa isi faca timp sa stea de vorba cu ea, sa vada ce o framanta.
Timpul se scurse repede,iar aniversarea ei se apropia de sfarsit.Insa ea nu primise ceea ce isi dorea.Cand era pe punctul  de as pierde orice speranta, telefonul suna si o voce suava o invita la restaurant la ora 20:35.Imediat ce inchise telefonul,mintea ii zbura la unicul baiat care ii putea darui ce vroia ea.Privirea i se opri pe ceasul asezat pe noptiera, si care indica ora 20:20.Se imbraca repede si porni spre restaurant.
Ajunsa acolo, neobservand pe nimeni, in inima ii patrunse un strop de indoiala:oare nu fusese doar o gluma?Imediat,insa, el aparu in pragul restaurantului.O imbratisa, cerandu-si scuze pentru ca ii daruia cel mai umil cadou:iubirea lui.La auzul celor doua cuvinte, fata il imbratisa, sarutandu-l.Era ceea ce isi dorise.Era cel mai frumos cadou.
Vreau sa imi fii din nou cel mai frumos cadou.

Pentru ca pot!

Azi nu mai scriu,

Aş vrea să fac ceva

Util societăţii.

Ceva foarte important

Să mă urc pe un munte

Şi să fumez norii

Şi lumea să se vadă mai frumos

Prin rotocoale.

(„Ceva” – Marin Sorescu)

Alta matematica

Noi ştim că unu ori unu fac unu,
dar un inorog ori o pară
nu ştim cât face.
Ştim că cinci fără patru fac unu,
dar un nor fără o corabie
nu ştim cât face.
Ştim, noi ştim că opt împărţit la opt fac unu,
dar un munte împărţit la o capră nu ştim cât face.
Ştim că unu plus unu fac doi,
dar eu şi cu tine,nu stim,
vai, nu ştim cât facem.
Ah, dar o plapumă
înmulţită cu un iepure
face o roscovană, desigur,
o varză împărţită la un steag
fac un porc,
un cal fără un tramvai
face un înger,
o conopidă plus un ou,
face un astragal...
Numai tu şi cu mine
înmultiţi şi împărţiţi
adunaţi şi scăzuţi
rămânem aceiaşi...
Pieri din mintea mea!
Revino-mi în inimă!
  (Nichita Stanescu)

Nepasarea omoara!

In timp ce asteptam cuminte la semafor observ o batranica care se aseaza pe marginea trotuarului si care scoate dintr-o plasa de culoare neagra cateva buchetele de flori pregatite chiar de ea.
Semaforul se face verde dar eu nu vreau sa plec.Parchez masina si astept sa vad ce se intampla.Nu trece mult timp si o alta batrana se apropie si incep sa vorbeasca.Imi dau seama ca se cunosteau.
Deodata incepe sa ploua.Batrana care tocmai venise se grabeste sa plece.Isi ia ramas bun in timp ce cealalalta batrana ramane pe marginea trotuarului sa invinga ploaia si lacrimile care ii inundasera fata.Curioasa cobor din masina o intreb ce patise si daca pot sa o ajut cu ceva.Imi raspunde printre lacrimi ca daca prietena ei din tinerete nu a vrut sa o ajute cand avea mai mare nevoie de ea atunci nimeni nu poate.Am ramas fara cuvinte....
Cateodata e asa de rau sa ne aplecam?Macar privirea..

Sfarsitul

Este 12:30 noaptea.Pasesc obosita spre camera mea.Ma asez in pat si incerc, ba nu,chiara vreau sa adorm.Din pacate somnul nu ma cuprinde.Imagini cu el incep sa imi treaca prin minte.Vreau sa uit tot ce ma leaga de el,vreau sa il uit.Incep sa plang.Dupa cateva minute de plans neincetat,imi ridic capul din perna uda si ma indrept sper fereastra.O adiere usoara de vant ma face sa uit de el.Dar numai pentru cateva momente.Ma prabusesc pe podea si incep din nou sa plang.Abia acum am realizat ca dragostea este sentimentul care doare mai rau decat o taietura, si care te doare pana in adancul sufletului.Atunci cand simti povara dragostei, simti ca toata lumea te-a uitat.Simti ca lumea se prabuseste peste tine,cum nisipul din clepsidra vietii se scurge, apropiindu-se de final.Simti ca te autodistrugi si nu poti face nimic ca sa iti opresti suferinta.

Greseala

Cea mai mare gresala a omului,a adolescentei abia sosita in lumea maturitatii este sa se indragosteasca.De cele mai multe ori dragostea nu ii este impartasita, ea ajungand sa stea tot mai mult singura si jurand sa nu mai iubeasca niciun baiat, deoarece toti sunt nenorociti.Absolut toti!
Promite ca nu ii va mai pasa de el,dar cum ii apare in cale, ura pentru el se evapora, mainile incep sa ii transpire,iar inima incepe sa bata mai tare ca de obicei.Ajunge acasa,unde din nou isi aminteste de el si incepe sa planga,blestemand clipa cand s-a indragostit de el.Promite ca de maine il va uita.Si asa trec zeci,sute,mii de "maine" iar dragostea pentru el nu mai dispare.Stie ca el va avea un loc special in inima ei, iar acel loc nu va fii ocupat de niciun baiat, oricat de special ar fi.Stie ca oricate lacrimi a infundat in perna, noaptea, el va fii prima dragoste adevarata.

Vis sau imaginatie?

Era sambata.Ceasul de pe noptiera suna de ora 4 dimineata.Ma trezesc cu o durere puternica de cap.Ma hotarasc sa ma ridic din pat si sa ma indrept spre bucatarie, pentru a-mi lua o pastila.In drumul meu spre bucatarie, gasesc o pereche de adidasi de baiat.Nu imi amintesc ai cui ar putea fi, asa ca imi continui drumul.Ajungand la destinatie, observ ca usa de la bucatarie este intredeschisa si inauntru este lumina. Intru speriata, dar nu gasesc pe nimeni.
Imi pregatesc un ceai, in timp ce caut o pastila, apoi ma indrept spre dormitor.Cad in pat, ca o piatra si incerc sa adorm.Ochii imi sunt pironiti in tavan.
Intr-un final ma hotarasc ce sa fac.Ma ridic din pat si ma indrept spre calculator.Observ ca acesta este deschis, la fel si mess-ul.Gasesc mai multe mesaje de la cei din lista(unii cunoscuti, altii necunoscuti), dar pe care nu le inteleg, asa ca ma intorc in pat.
Odata ajunsa in pat, incerc sa adorm, dar se pare ca nici de aceasta data somnul nu vrea sa puna stapanire pe mine.Gandul meu este inca la adidasii pe care ii vazusem.In mintea mea incoltesc diferite intrebari:Oare mai este altcineva in casa, in afara de mine?Si daca da, atunci cine?
Ma ridic din pat a treia oara si ma duc spre locul unde vazusem ultima oara adidasii. Observ cu stupoare ca acestia nu mai erau acolo.
Intorcandu-ma din nou in dormitor, observ usa de la dormitorul parintilor inchizandu-se brusc.Speriata, gasesc bata de baseball a fratelui meu.O iau si ma duc spre dormitorul parintilor.Deschid usa si zaresc o silueta ce se uita spre mine, ca si cum s-ar fi asteptat sa apar.Incep sa tip si ies din dormitor, fugind spre camera mea.Sar repede in pat si stau nemiscata pret de cateva minute......
Ceasul incepe sa sune.Este ora 9 dimineata.Ma trezesc buimaca si ma uit in jurul meu.Nu inteleg.Am avut un vis sau totul a fost imaginatia mea?

Dragostea adevarata invinge.....

Era o zi obisnuita de decembrie.Iarna pusese stapanire pe tot orasul, acoperindu-l cu o mantie alba,asemenea unei rochii de mireasa.
Pe strazile acoperite de troiene de zapada nu se zarea decat un punct negru.Era o fata ,ce hoinarea orasul, nestiind unde sa se duca.Tatal ei era un om bogat,care insa o alungase de acasa, atunci cand aflase ca este consumatoare de droguri.
Pe fata o chema Ely si avea in jur de 15 ani.
Pana la varsta de 12 ani, Ely fusese crescuta de mama sa,dar dupa moartea acesteia ,tatal o luase in grija.
Acum isi pierde timpul in cafenelele si barurile de la periferia orasului.
Dar Ely nu fusese mereu asa.Cand traia mama sa,Ely era o fata cuminte,avea multi prieteni,dar dupa ce a luat-o tatal sau(care era un om rau si care o batea chiar si fara motiv),Ely a ajuns sa consume droguri.Toti banii care ii strangea, ii dadea pe tigarii si pe bautura.
Asta pana intr-o zi,cand, mergand sa isi cumpere tigari de la magazinul din colt,a intalnit un baiat.Acesta a privit-o pret de cateva minute,iar apoi a intrebat-o cum de a ajuns sa fumeze.Ely i-a povestit toate intamplarile prin care trecuse.Emotionat,John(caci asa il chema pe baiat) i-a propus sa vina sa locuiasca cu el, deoarece ambii lui parintii murisera.Ely a acceptat bucuroasa.
Jonh a ajutat-o pe Ely sa se lase de droguri, intre ei nascandu-se o frumoasa poveste de iubire.
Intr-o zi, John a primit o scrisoare, in care era rugat sa plece urgent in strainatate.Si-a facut in graba bagajul, lasandu-i iubitei sale un mesaj, spunandu-i ca se intoarce curand.....
Au trecut 7 ani, dar John nu s-a mai intors.Ely, insa nu isi pierduse speranta, si il astepta sa paseasca din nou pragul casei lor.
Si iata ca intr-o zi,  s-a intors acasa.Ely l-a intampinat bucuroasa, observand totodata ca este schimbat.Intrebandu-l daca o mai place, John a raspuns sec ca nu.Ely a cazut in genunchi, gandindu-se cu a putut sa se indragosteasca de el.John a luat-o in brate si i-a spus ca el nu o place, el o iubeste.Ely a inceput sa planga de bucurie, cuprinzandu-l pe John in brate si sarutandu-l.

dragostea ucide....

sentimente...

O altfel de scrisoare de Craciun

Prin teancurile de dosare asezate pe birou ,am gasit un petic de hartie care mi-a atras atentia.Era de la o fetita de 10 ani.As fi spus plictisita ca e o alta scrisoare catre Mos Craciun in care ea isi doreste numeroase jucari.Dar cu cat o citeam mai mult cu atat lacrimile imi inundau ochi,deoarece era o fetita care fusese abandonata la nastere si care nu avusese nici o jucarie cu toate ca trimitea scrisori in fiecare an.Tot ce isi dorea aceasta micuta era sa aiba si ea un Craciun la fel ca toti copiii.Nu isi dorea jucari cum fac alti copii de varsta ei,ci ......dar mai bine va las pe voi sa cititi scrisoarea:

"Draga Mos Craciun,
Te rog sa citesti aceasta scrisoare si daca poti sa imi indeplinesti dorinta.Eu stiu ca tu existi cu toate ca nu mi-ai raspuns la nici o scrisoare pana acum,dar e nu sunt suparata pentru ca stiu ca esti ocupat cu alte cadouri mai importante.Tot ce mi-as dori eu este sa am si eu un Craciun la fel ca toti copiii,intr-o familie iubitoare.NU am nevoie de bani sau cadouri,ci numai de IUBIRE.Imi pun mereu aceasi intrebare:CUM de lumea a devenit asa rea,nepasatoare la suferintele unor mici suflete,care poate nu au gresit cu nimic?Dar nu vreau sa devin dramatica,la urma urmei Craciunul este un prilej de bucurie.
Daca poti sau nu sa imi indeplinesti dorinta eu iti spun din suflet:ITI MULTUMESC PENTRU CA EXISTI!! 

As vrea sa sfarsesc,deoarece stiu ca v-a emotionat scrisoarea fetitei,dar as mai vrea sa va pun o ultima intrebare:De ce am devenit nepasatori si indolenti la suferinta.Traim pe principiul ca daca nu ti se intampla tie,nu te intereseaza?